Antonia recunoaște că se simte bine după ce și-a făcut implant cu silicon: «Va fi singura mea operație estetică»

Artista mărturiseşte că este mândră de noii săi sâni şi că nu regretă decizia luată, mai ales că şi Alex Velea e încântat de bustul său.
Dacă până mai ieri era naturală “sută la sută”, Antonia a intrat, recent, în rândul vedetelor care au apelat la implantul cu silicon. Artista venea după două naşteri şi a simţit nevoia să-şi îmbunătăţească aspectul bustului.


Mai ales că ea şi-a alăptat o perioadă, chiar dacă una destul de scurtă, ambii copii, atât fetiţa pe care o are cu Vincenzo, acum în vârstă de cinci ani, precum şi pe Dominic, băieţelul său şi al lui Alex Velea, care acum are opt luni.
Antonia recunoaşte fără ascunzişuri că şi-a mărit sânii şi chiar a acceptat să vorbească despre perioada postoperatorie.

E rezistentă la durere

“Mă simt foarte bine după operaţie, nu am avut nici un fel de probleme, eu sunt rezistentă la durere. Nu regret nimic”, a mărturisit Antonia pentru Libertatea.
Mulţumită de noua sa imagine, artista nu intenţionează ca în viitorul apropiat să intre din nou în vreun cabinet estetic.
“Nu mă gândesc la altă operaţie”, a adăugat aceasta. La rându-i, şi Alex Velea este încântat de noii sâni ai iubitei sale. “Arată minunat”, le-a spus acesta prietenilor, după ce Antonia şi-a mărit bustul.

Nu se grăbeşte să-şi boteze băiatul

Deşi Dominic va face în curând opt luni, Antonia şi Alex Velea nu au stabilit încă data botezului. Artista vrea să fie divorţată şi în acte, în momentul în care va intra în biserică să-şi creştineze copilul.
Share on Google Plus

About Reutersmediaa

This is a short description in the author block about the author. You edit it by entering text in the "Biographical Info" field in the user admin panel.
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu